SYMPHOENIX
Lyrics |
|
Zori de zi |
Top |
E dimineaţă zori de zi Uite pleacă dracii mii, E dimineaţă zori de zi Se coboară îngerii Hei, hei, hei zei peste zei Hei, hei, hei soare, scântei E dimineaţă adevărat Sufletul fără păcat, E dimineaţă-n viaţa mea Razele scaldă inima. Hai, hai, hai Rai lângă Rai, Hai, hai, hai, hai sus pe cai. Caii mei cei albi, Cai inaripaţi, Lângă mine fraţi. Caii mei uşori, Liberi zburători, Se ridică-n zori. E dimineaţă zori de zi, Oamenii văd oamenii Roua pe dealuri, peste flori, Fericit deasupra zbori. Hei, hei, hei hei zei peste zei, Hei, hei, hei hei soare, scântei. Hai, hai, hai, hai sus pe cai. |
|
Fluier în cer |
Top |
Fluier în cer, noaptea e ziua-n care pier Fluier în cer, liber şi prizonier Viu vioriu, singur de când mă ştiu Ochiul de apă-n pustiu Viu şi iar viu, chiar s-a făcut târziu Fluier în cer sângeriu Fluier de foc, viaţă şi moarte la un loc Fluier de jar, ceru-i de cihlimbar Lumea se lumina, din lumini eram Lumea se auzea, cântec şi balsam Lumea se lumina ca şi la-nceput Lumea se limpezea, se auzea cum bătea inima Fluier de vânt, sunt cel mai singur pe pământ Fluier de vânt, ceru-i aşa rotund Viu vioriu, singur de când mă ştiu Ochiul de apă-n pustiu Viu şi iar viu, iar s-a făcut târziu Fluier în cer sângeriu Fluier şi-aud vuietul mărilor din sud Fluier şi-aud ţipăt de nenăscut Lumea se lumina, din lumini eram Lumea se auzea, cântec şi balsam Lumea se lumina ca şi la-nceput Lumea se limpezea, se auzea cum bătea inima Lumea se lumina, din lumini eram Lumea se auzea, cântec şi balsam Lumea se lumina ca şi la-nceput Lumea se limpezea, se auzea cum bătea inima |
|
Oraşul scufundat |
Top |
În valuri mă arunc, În noaptea din adânc, Cobor spre oraşul scufundat, De mult uitat... Lăzi grele de comori şi pline cu vâltori, Argint cât un munte nestemat... şi blestemat... Am sigilii o mie, Am o mie de chei, Am secrete o mie, şi o mie de piei... Am o mie de arcuri, şi păduri de săgeţi, Am o mie de săbii, Am o mie de vieţi... În domul din adânc În taină doar ajung, Încet, învelit în umbră grea, În marea mea... Am sigilii o mie, Am o mie de chei, Am secrete o mie, şi o mie de piei... Am o mie de arcuri, şi păduri de săgeţi, Am o mie de săbii, Am o mie de vieţi... |
Coroane de-mpăraţi şi scuturi de cruciaţi, Un Graal cu safire şi cu jad, Trecut prin iad... Inele de la regi Cuvinte să-nţelegi Să ştii, toate se vor împlini Când voi voi... Am sigilii o mie, Am o mie de chei, Am secrete o mie, şi o mie de piei... Am o mie de arcuri, şi păduri de săgeţi, Am o mie de săbii, Am o mie de vieţi... Deasupra dacă plec, Jos bezne mă petrec, Lucind ca un şarpe uriaş Peste oraş... Peste oraş... Peste oraş... |
Pasărea de foc |
Top |
Lin, spre albastrul senin, se ridică din vale Din reavănul moale, pe aripă de zale, Suie agale, zburătorul divin... Când sorocu-i deplin. Zbori, lunecând printre nori, Te înalţi în tărie Raza e vie, iar în urmă stihie, Morţii să-nvie, e pârjol înapoi, Dar să nu uiţi de noi... Fierul din fiare, apare - dispare Flacără vie cu adevărat Roşu ca focul, dulce noroc Viaţă şi moarte le-a împreunat. Vin, cu butoaie de vin, Haidamacii cu surle, Beau ca să urle, să pornească în tumbe Fără să umble, în pădurea de pin, Să bea vinul pelin Fierul din fiare, apare - dispare Flacără vie cu adevărat Roşu ca focul, dulce noroc Viaţă şi moarte le-a împreunat. Clipa trece în fugă şi totu-i o goană, Nu e ceasul acum să priveşti înapoi Ai zburat prin abis, Cât clipeşti dintr-o geană, Ast-aşa a fost scris, să veghezi peste noi |
Lin, sus în cerul senin, Pe o rază de soare-n apusul licoare Într-o flacără mare, ca o splendoare, Pregăteşti nou destin Chiar din focul divin Fierul din fiare, apare - dispare Flacără vie cu adevărat Roşu ca focul, dulce noroc Viaţă şi moarte le-a împreunat. Clipa trece în fugă şi totu-i o goană, Nu e ceasul acum să priveşti înapoi Ai zburat prin abis, Cât clipeşti dintr-o geană, Ast-aşa a fost scris, să veghezi peste noi |
Singur |
Top |
Singur sunt pe drum, Ce las în urma mea e scrum... Acum ştiu că nici o stea Nu mă vrea la ea... Singur sunt pe drum şi tot ce las în urma mea e fum, Gândurile-n spate Mă-mpresoar-acum... Un suflet vreau Nu o scară pân’ la cer Un suflet vreau şi un tel Doar gândul meu şi un cerb cu dinţi de fier Îmi sunt răspuns şi îndemn... Un prieten bun Să mă scoată din vâltoare, Din vâlvătaie şi din fum... Un prieten bun Care să m-aştepte-n zare Să nu mă-ntorc acum din drum... |
Vremuri de demult Ce vin acum în mintea mea, Drumuri... Dar aş vrea să scap, S-o iau iar de la cap... Oameni de demult şi frati ce i-am iubit cândva prea mult, Cu toţii au pierit Ori s-au risipit... Un prieten bun Sa ma scoata din vâltoare, Din vâlvataie Si din fum... Un prieten bun Care sa m-astepte-n zare Sa nu ma-ntorc acum din drum... Un prieten bun Să m-ajute să trec puntea Ce se întinde Peste-abis... Un prieten bun Ce mi-a strigat să nu plec fruntea... şi sa urmez Ce mi-a fost scris... |
Apocalipsa |
Top |
Negru ca smoala-i cerul, negre dihănii vin Moartea e-n mii de feluri, negură şi venin Oamenii - lupi la pândă, oamenii – şerpi în zbor, Peştera nu-i s-ascundă, de furia fiarelor. Apocalipsă, morţii se-ntorc în vii Ceasul negru al umbrelor, Lumea-ntreagă de stihii Apocalipsă, cu cetele de strigoi şi cu codrii întregi de cruci Judecata de apoi Caii se-avântă-n luptă, suliţe trec prin nori Zarea-i în două ruptă, vreme e doar să mori Săbii udate-n sânge, valuri de foc din cer, Luna din lună fuge, iarba e verde-fier Apocalipsă, morţii se-ntorc în vii Ceasul negru al umbrelor, Lumea-ntreagă de stihii Apocalipsă, cu cetele de strigoi şi cu codrii întregi de cruci Judecata de apoi Apocalipsă, morţii se-ntorc în vii Ceasul negru al umbrelor, Lumea-ntreagă de stihii Apocalipsă, cu cetele de strigoi şi cu codrii întregi de cruci Judecata de apoi |
|
Baba Novak |
Top |
Armia Măriei Sale, Constantinopol La furat şi la monopol Urcă în ţară din hotar Mahomeţii vin la daruri Mare turbanu' Le sclipesc ochii ca banu' Lacomi şi fără de habar. 'Sfânt război', urlă profetul Taie creştinul ! Cruce-ţi fă, află-ţi destinul Printre păduri de neumblat Maica Domnului Precistă, Doamne Iisuse Din apus sub nori se iscă Ceata lui Baba Novak. Zboara murgii, caii Sunt ai morţii cai Despuind, de spini, fraţilor creştini Fug turcii pierzând botforii Moarte frânge în sat şapte-s cei de fug păstorii şi Baba Novak Fug turcii pierzând botforii Moarte frânge în sat şapte-s cei de fug păstorii şi Baba Novak. şapte ca în Tabernacol, şaptele sfantul Fiii lui sapă mormântul, pentru turbanul cu smarald Caii cad, roşu-i pămânutul, nu mai e dinte şi nici ochii să stea fierbinte, sub patul nopţii întunecat. Zboara murgii, caii Sunt ai morţii cai Despuind, de spini, fraţilor creştini Fug turcii pierzând botforii Moarte frânge în sat şapte-s cei de fug păstorii şi Baba Novak Fug turcii pierzând botforii Moarte frânge în sat şapte-s cei de fug păstorii şi Baba Novak. |
|
Hăituit |
Top |
Nimic n-a fost atât de roz, Nimic n-a fost cum trebuia, Copil mereu însingurat, Când mă ura şi umbra mea, Ceva s-a întamplat atunci, Un glonte din pistol fugit, O nebunie şi-am ajuns Eroul nopţii incolţit Hăituit, mereu, viaţa mea ca un trofeu, Hăituit, târziu, nu contează mort sau viu. Hăituit, de-acum, fără casă, fără drum, Hăituit, cumplit, din apus la răsărit. N-am fost baiatul cel mai rău, N-am fost baiatul cel mai bun Pe pielea mea am învăţat, Ce să fac şi ce să spun Din dimineţile prea reci, Din nopţile în care se sting, Un gând în minte mi-a ramas, Disperarea s-o înving, Hăituit, mereu, viaţa mea ca un trofeu, Hăituit, târziu, nu contează mort sau viu. Hăituit, de-acum, fără casă, fără drum, Hăituit, cumplit, din apus la răsărit. Hăituit, mereu, viaţa mea ca un trofeu, Hăituit, târziu, nu contează mort sau viu. Hăituit, de-acum, fără casă, fără drum, Hăituit cumplit... |
|
To my brothers |
Top |
Suddenly... I wanna go home... Suddenly... I wanna go home... I don't know What I'm gonna do If I run away From you... I don't know What I'm gonna do But I know I can't live... Without you... Suddenly... I'm cold as stone... Suddenly... I'm on my own... I don't know What I'm gonna do If I run away From you... I don't know What I'm gonna do But I know I can't live... Without you... Suddenly... I wanna go home... Suddenly... I wanna go home... |
I don't know What I'm gonna do If I run away From you... I don't know What I'm gonna do But I know I can't live... Without you... Suddenly... Suddenly... Suddenly... Suddenly... |
Orujo |
Top |
We all go to spend the vacaciones, In the land were toro fights man Never knows quien pierde sus cojones, if the fight is lead to the end. So I'm askin' for un aguardiente: 'un orujo blanco, por favor !' para quitar la lucha de la mente and I drink the water nomore, and I drink the water nomore. Torerito que passa? Come drink orujo with me, let's dance together the Salsa and say to toro: boy you are free ! and say to toro: boy you are free ! Torerito que passa? Come drink orujo with me, let's dance together the Salsa and say to toro: boy you are free ! and say to toro: boy you are free ! In the mornin' still în the taverna with the toro sittin here beside me. 'Never want to go back to arena, - dice - me cojones loosing para qui ?' Askin' for another aguardiente when torero came în through the door 'Esta noche estaba muy caliente, Let's get drunk and fight nomore !!!’ Let's get drunk and fight nomore !!! Torerito que passa? Come drink orujo with me, let's dance together the Salsa and say to toro: boy you are free ! and say to toro: boy you are free ! Hey toro que passa? Come sit down with me con orujo i Salsa well be always happy and free, well be always happy and free ! |
Torerito que passa? Come drink orujo with me, let's dance together the Salsa and say to toro: boy you are free ! and say to toro: boy you are free ! Hey toro que passa? Come sit down with me con orujo i Salsa well be always happy and free, well be always happy and free ! |
Mila 2 de langa 3 |
Top |
O chitară şi un cort, şi o mare şi un port... Geamandura... E pe nisip, Norul are, N-are slip... Hai să vedem un Tarantino În delta lunii când vrei... Hai fie-ţi milă şi vino La mila 2 de lânga 3! La un semn dedicat Ne-apucăm de piratat, Spargem banca de stuf, Ca în cel mai mare bluf. O sirenă şi-un calcan... Barca-i beată, Mare van. Hidro-fete, şolduri gay, Viaţa-i moale, Ele-s ei... Hai să vedem un Tarantino În delta lunii când vrei... Hai fie-ţi milă şi vino La mila 2 de lânga 3! La un semn dedicat Ne-apucăm de piratat, Spargem banca de stuf, Ca în cel mai mare bluf. |
Hai să vedem un Tarantino În delta lunii când vrei... Hai fie-ţi milă şi vino La mila 2 de lânga 3! La un semn dedicat Ne-apucăm de piratat, Spargem banca de stuf, Ca în cel mai mare bluf. La un semn dedicat Ne-apucăm de piratat Piratăm doar piraţi, Cu-n pachet de megawaţi! Numai cremă, Numai ruj, Iaşiul doarme Lângă Cluj... Jeepuri triste, Rollsuri roi... În reviste, Plin de ploi... |